Sari la conținut

Moldovenii au votat şi în Braşov

Secţia de votare din Braşov s-a deschis fără incidente la ora 7. Cetăţenii moldoveni nu s-au lăsat aşteptaţi şi au venit să-şi exprime opţiunea politică. Cei mai mulţi dintre cei care au trecut pragul secţiei de votare au fost studenţii, care au venit cu speranţa unui viitor mai bun pentru ţara lor.

"Am votat pentru Europa, ca să ne apropiem de Uniunea Europeană", a spus un student.

Un student a fotografiat buletinul de vot înainte să voteze cu intenţia de a-l pune pe o reţea de socializare unde să facă un îndemn şi pentru alţii să vină la vot. Preşedintele secţiei de votare însă l-a pus să şteargă poza înainte să o posteze, astfel întâmplarea nu a reprezentat un incident electoral.

Studenţii basarebeni din Braşov nu au fost singurii care au votat în oraşul nostru. La secţie au venit şi autocare cu moldoveni din Sibiu şi Târgovişte, dar şi un autocar cu turişti din Chişinău cazaţi în Poiana Braşov.