Sari la conținut
News Alert

Neîngrijirea canalelor de desecare strică recoltele

De câţiva ani, Gheorghe Bâgiu nu mai poate lucra câteva hectare de pământ, după ce canalele de desecare au fost lăsate în paragină. În zona Pejmerului, problema este veche şi an de an omul se roagă să nu plouă torenţial ca să poată intra pe pământul său, mai ales că cei care ar trebui să aibă grijă de canale nu o fac aşa cum trebuie, spune fermierul.

"Eu nu pot să cosesc şi nu numai eu, vreo 50 de persoane, care ne-au scos din canale, fâneaţa este împrejmuită cu patru canale. Ne-au scos pământul cu cupele şi le-au trântit acolo cu consimţământul că vor lua pământul acela şi-l vor transporta. A rămas acolo şi eu acolo nu pot să bag nici tractoare, nici cositoare, nici nimic", spune Georghe Bâgiu - agricultor 

Şi familia Ardeleanu a avut de pierdut de pe urma canalelor de drenaj neîngrijite.

"Noi într-o toamnă nu am putut să treierăm că a intrat tractorul până la roată şi am lăsat totul acolo", spune Veronica Ardeleanu.

Reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare spun că au făcut zeci de solicitări la Ministerul Agriculturii, dar sumele venite în ultimii trei ani au fost infime. Mai mult, din 2011 şi până în prezent, peste 40 de angajaţi au fost disponibilizaţi.

"Am solicitat la Bucureşti fonduri, ni s-a promis că ni se vor aloca, acum aşteptăm o sumă de 40.000 de lei, care ni s-a promis că o vom primi în cel mai scurt timp ca să începem lucrările", afirmă Dorel Necşulescu - şeful Serviciului Patrimoniu ANIF.

Nici autorităţile locale nu pot face investiţii în lucrări la canalele de desecare pentru că obiectivele nu le aparţin.

"În condiţiile în care vrea sprijinul autorităţilor, atunci toată această administrare, toata această reţea de canale ar trebui preluată de autoritatea locală", spune Şerban Todorică - primarul comunei Prejmer.

În timp, administratorii canalelor s-au trezit şi cu reţeaua electrică furată.

"Într-un an de zile am făcut vreo trei plângeri la poliţie, niciun răspuns, autori necunoscuţi şi aşteptăm fonduri de la Bucureşti ca să punem reţeaua electrică în funcţiune", spune Dan Ştefan - director ANIF Braşov

În tot judeţul Braşov, ANIF administrează aproape 3.000 de kilometri de canale de desecare. Aproape 7.000 de hectare de teren din Prejmer sunt dotate cu astfel de instalaţii naturale de prevenire a inundaţiilor şi a înmlăştinării pe terenurile agricole.