Sari la conținut

 Nereguli la Clubul FC Braşov

 
Inspectorii de muncă au făcut controlul la FC Braşov în luna noiembrie, atunci când au verificat si alte firme din judeţ. La clubul de fotbal au constat că treizeci dintre fotbaliştii clubului, adică aproape toţi jucătorii echipei de Liga 1, nu aveau contract de munca.
" Am depistat 30 de persoane care lucrau fără forme legale, aveau contract de prestări servicii în condiţii în care ar fi trebuit contract individual de muncă. Şi în acest caz dosarul a fost trimis spre cercetare la organele de poliţie ", a spus Dan Suciu - inspector șef adjunct ITM Brașov
Pentru că numărul celor găsiţi fără forme legale a fost mai mare de cinci, cazul a fost transferat de Inspectoratul Teritorial de Muncă, către Poliţie. Dosarul îi vizează atât pe fotbalişti, dar şi pe conducătorii clubului. Preşedintele FC Brasov sustine însă că nu a încalcat legea.
" În conformitate cu legea sportului şi cred că este articolul 14, noi cu fotbaliştii, cu sportivii, putem încheia contracte individuale de muncă cum pretind inspectorii care au făcut controlul sau contracte civile, ceea ce noi am făcut. Toţi sportivii din România şi în special fotbalul, fotbaliştii au contracte civile de prestări servicii, iar noi suntem în conformitate cu legea sportului ", susţine Constantin Zotta - presedinte FC Brasov
Poliţistii braşoveni fac acum audieri pentru a stabili dacă, într-adevăr clubul de fotbal poate fi acuzat de o infracţiune la codul muncii.Reporter: C. Loghin, A. Susanu / Operator: Dragoş Ghitiu