Nu respectă regulile. Unii pacienţi distrug sau iau obiecte din spitale, care nu li se cuvin

Data publicării:
PACIENTI FURACIOSI

Spitalul din Sf. Gheorghe a fost reabilitat de curând. Iar dispensarul a fost redeschis în urmă cu doar două săptămâni. clădirea a fost complet renovată, iar mobilierul este nou. Doar că, în sălile de aşteptare, băncile montate în urmă cu câteva zile au fost deja stricate

"Săptămâna trecută am montat bănci de aşteptare noi în policlinică şi am găsit două spătare rupte şi unul respectiv îndoit. De la mucuri de ţigară stinse pe perete, de la mucuri de ţigară stinse pe parchetul proaspăt aşezat, până la lipsuri de inventar să spun aşa, în grupurile de toaletă. Sunt situaţii în care trebuie să lăsăm aşa pentru că nu sunt fonduri", Nagy Andras - managerul spitalului judeţean, Sf. Gheorghe.

Oamenii sunt conştienţi că saloanele şi holurile spitalelor se deteriorează şI din cauza pacienţilor neglijenţi, dar cu toţii ridică din umeri.

"Dacă n-au grijă, nu păstrează curăţenia , îi normal să nu fie în regulă", pacient.

La spitalul de Pneumoftiziologie din Braşov, reprezentanţii spitalului se plâng de faptul că deseori dispar obiectele sanitare din băi.

"Foarte, foarte repede dispar, nu ştiu de ce. Furtunul de la duş, de exemplu, şi săpuniere, cândva erau săpuniere, acuma dacă avem dozatoarele, săpunul dispare că multă lume mai...spală o pereche de şosete, nu toată lumea are săpunuri", Mihaela Grămadă - infirmieră.

Conducerea spitalului a pus în saloane afişe, cu regulamentul intern al unităţii, însă puţini pacienţi îl respectă.

"În acest suport încap 100 de măşti. Şi constaţi că după o oră dispar sau rămân 1-2 măşti, au dispărut obiecte sanitare, ca de exemplu rola de suport pt hârtia igienică, capul de duş. Avem adoptat în codul de conduită al pacienţilor şi vizitatorilor, în cazul în care constatăm distrugerea unor bunuri ale spitalului, ei sunt obligaţi să suporte contravaloarea",  Dan Moraru - managerul spitalului de Pneumoftiziologie.

Pacienţii internaţi aici se scuză şi spun că ei nu au văzut niciodată să dispară obiecte de la baie sau din saloane.

"Avem nişte reguli, trebuie să le respectăm. Asta este. Mai se întâmplă, poate unii le respectă, nu le respectă, dar cât am fost eu aici nu s-a întâmplat", pacient.

Managerii spitalelor spun că de cele mai multe ori, pacienţii indisciplinaţi nu sunt sancţionaţi pentru că legea nu permite spitalelor să dea amenzi. Trebuie sesizată poliţia, iar apoi urmează proceduri greoaie. Pentru a recupera pagubele, spitalele ar trebui să-i dea în judecată pe cei vinovaţi.

Reporter: Mirela Palcu
Operator: Lucian Păculea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri