O nouă întrunire a Comisiei Juridice

Data publicării:
Ioan-Adam-400x254

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor are pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi discutarea cererii Ministerului Justiţiei de avizare a arestării preventive a deputatului PSD de Braşov Ioan Adam.

Procurorii DNA îl acuză că ar fi încercat să obţină retrocedarea ilegală a 43.000 de hectare de pădure. Până acum, cazul deputatului braşovean a mai ajuns de două ori în atenţia deputaţilor din comisia juridică, dar verdictul a fost amânat.

Ultima oară, în 3 noiembrie, Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor nu a reuşit să ia o decizie în legătură cu cererea de arestare preventivă a deputatului PSD, din lipsă de cvorum. La şedinţă au fost prezenţi 13 membri din 27, iar Ioan Adam, care este membru al comisiei, nu este luat în considerare la stabilirea cvorumului. Parchetul a solicitat încuviinţarea arestării preventive a lui Ioan Adam şi Viorel Hrebenciuc în dosarul retrocedărilor.

Procurorii DNA îl acuză pe Ioan Adam că face parte dintr-un grup infracţional organizat care a prejudiciat statul cu 300 de milioane de euro, prin retrocedarea ilegală a zeci de mii de hectare de pădure.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri