Sari la conținut

Oamenii din Breaza se tem că locuinţele o vor lua la vale

În urmă cu aproape o săptămână, localnicii din Irimeşti, un cătun de lângă Breaza, s-au trezit că pământul de sub ei pur şi simplu o ia la vale. opt case afectate, trei locuite

Constantin Andrei locuia în Irimeşti cu toată familia. În ultimii trei ani omul a investit câteva mii de lei în renovarea şi consolidarea casei, iar acum din gospodăria lui nu a mai rămas decât o grămadă de moloz. "De la primărie au promis că se rezolvă, acum aşteptăm", spune Constantin Andrei.

Familia lui Constantin s-a mutat în Breaza, la rude. Bărbatul, însă, pentru că are animale și trebuie să le păyească, este nevoit să rămână la Irimeşti şi să doarmă noaptea într-un adăpost improvizat. Vecinii lui, ale căror case au rămas în picioare, se tem că la următoarea ploaie vor păţi şi ei la fel. Mai ales că şi anul trecut, în Breaza, s-au produs 18 alunecări de teren.

Situatia localnicilor din Irimeşti nu se va rezolva până când la fața locului nu va veni o comisie care să evalueze pagubele.

"Comisia de Evaluare și Constatare a Daunelor a fost în 22 de localități. Mai sunt solicitări de la 11 localități. Sunt 6 localități unde sunt locuințe afectate în diverse grade, cel mai rău este la Breaza", a spus Rodica Paraschiv - prefectul judeţului Prahova.

Specialiştii spun că în zonă trebuie făcute studii geofizice, însă bănuiesc că alunecările de teren sunt provocate de umiditatea crescută a zonei şi de faptul că pe versanţi curg sute de izvoare. 

Reporter: Sorina Secelean
Operator: Mihai Stan