Sari la conținut

Patru tineri, victime în accident, încă în spital

În dimineaţa de vineri, 30 de persoane au urcat la bordul autocarului cu 29 de locuri, 4 dintre ele nici măcar omologate. O neregulă care n-a dat nimănui de bănuit. Toţi erau cu gândul la reprezentanţia pe care urmau să o ţină la Arad, la festivalul de folclor.

"Ceea ce îşi asumă Palatul Copiilor, contractantul, a cerut în scris, negru pe alb, petru un număr de 33 de persoane, însemnând cadre didactice şi elevi", Lucian Comănescu, profesor la Palatul Copiilor, Iaşi. 

Însă neregulile au ieşit la suprafaţă abia după accidentul cumplit de la Perşani. Nu doar numărul de locuri din autocar a ridicat probleme - şi organizarea a fost defectuoasă.

"Nu am primit nicio informare cu privire la această excursie, dumnealor au organizat-o, noi nu avem nicio înregistrare de acest fel", Bogdan Bârzoi, inspector general adjunct în cadrul ISJ Iaşi.

Unul dintre profesori era însoţit, în autocar, de fiica sa. Ea a reuşit să scape cu viaţă. El nu.

"Cu soțul meu am vorbit ultima oară prin jur de ora 8:15. Mi-a zis că s-ar putea să se odihnească și mă sună el când se va trezi", Otilia Ropota, soția profesorului decedat. 

Cei pe care moartea i-a cruţat rămân în stare de şoc. La fel şi părinţiii lor.

"Care e mai bine, care nu, depinde fiecare cum a trecut peste", părinte.

Veşti bune vin de la spitalele braşovene unde au fost internaţi membrii ansamblului. La Judeţean, o fată de 21 de ani a fost operată, doi răniţi rămân sub supraveghere, iar alţi doi au fost duşi la Iaşi. La Pediatrie, 11 din cei 12 răniţi au fost externaţi. Trei dintre tinerii internaţi la spitalul privat au fost de asemenea, un al patrulea a fost operat la mână. Au ieşit din spital şi cei cinci pacienţi ajunşi la Spitalul Militar.

Reporteri: Mirela Palcu, Carmen Ciocan
Operatori: Lucian Păculea, Valentin Ghiorghiu