Sari la conținut
News Alert

Percheziții la Consiliul Județean Brașov. Președintele CJ, Aristotel Căncescu, a fost reţinut de procurorii DNA 

Încă de la primele ore ale dimineţii procurorii DNA şi mascaţii au descins la sediul Consiliului Judeţean Braşov şi la locuinţele lui Aristotel Căncescu. După câteva ore de cercetări la vila acestuia din Braşov, preşedintele CJ a fost condus la sediul DNA pentru audieri.

"E vorba de un raport al Curţii de Conturi făcut acum doi ani. Eu pot să vă spun că dacă în doi ani nu s-a făcut nimic nu pot să nu leg de campania electrorală treaba asta" ,a declarat Aristotel Căncescu - preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

Verificate au fost şi birourile vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean dar şi locuinţa unuia dintre aceştia. Oamenii legii au căutat orice informaţie legată de proiectele de reabilitare a unor drumuri judeţene şi terenuri de sport.

"E vorba de două contracte încheiate de Consiliul Judeţean. Este vorba de o reabilitare de drum 131 C şi un contract ce priveşte amenajarea unor terenuri de sport. Ambele contracte sunt din perioada 2006-2007, mai este vorba de un contract din 2008, deci cu mult îaninte ca eu să fiu ales vicepreşedinte", a precizat Mihai Pascu - vicepreşedinte Consiliul Judeţean Braşov.

Unele dintre aceste lucrări au fost realizate de către firma deţinută de deputatul PC Ion Diniţă. Şi firmele deputatului Ioan Diniţă au fost percheziţionate. Procurorii spun că mai multe contracte vizate de această anchetă au fost atribuite cu dedicaţie firmelor controlate de liderul conservatorilor din Braşov. Este vorba de contracte pentru întreţinere, reparaţii, sau construire drumuri dar şi pentru reabilitarea unor clădiri monument. Toate acestea au fost parafate în perioada 2009-2012. 

Procurorii au în vizor şi o altă firmă din Braşov care a făcut lucrări de reabilitare a zidului cetăţii medievale şi la terenurile de sport de la baza Olimpia. La sediul DNA BRaşov au fost aduse şi alte persoane, managerul judeţului Braşov, Radu Ispas, şeful serviciului achiziţii şi urbanism, Emil Cirică, dar şi alţi funcţionari publici şi reprezentanţii ai firmelor cărora Consiliul Judeţean Braşov le-a atribuit lucrări.

În total, anchetatorii au făcut 15 percheziţii. Prejudiciul în acest dosar a fost estimat la 10 milioane de euro.