Sari la conținut

Polițiști de la Rutieră, acuzaţi că luau mită

UPDATE 31.03.2016: Cei 10 poliţişti audiaţi ieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova vor fi cercetaţi sub control judiciar. 

Poliţiştii de la rutieră au fost aduşi rând pe rând, chiar de către colegii lor de la Direcţia Generală Anticorupţie. Unii dintre ei au venit chiar în uniforma de serviciu. Cu toţii au spus însă că nu ştiu de ce sunt aduşi în faţa procurorilor.

Poliţiştii din cadrul secţiilor orăşeneşti de pe Valea Prahovei, şi care aveau atribuţii pe linie rutieră sunt acuzaţi de fapte de corupţie. Anchetatorii i-au prins chiar în timp ce luau mita.

"Poliţiştii au picat testul de integritate chiar în faţa colegilor. Investigatorii sub acoperirede la DGA au încălcat intenţionat regulile de circulaţie, iar poliţiştii, în loc să-i amendeze, le-au cerut mită", Mirela Palcu - reporter Digi24.

În acest fel anchetatorii au putut proba infracţiunile.

"Poliţiştii le cereau şoferilor între 150 şi 300 de lei fie pentru a-i ierta de amenzi sau pentru a-i sancţiona mai blând. Anchetatorii spun că lunar, polţiştii aveau zeci de astfel de cazuri, astfel că, de multe ori, sumele strânse de ei, ilegal, depăşeau un salariu", Mirela Palcu - reporter Digi24.

"Se pare că agenţii de poliţie, în schimbul primirii unor sume de bani, nu îi sancţionau pe şoferi pentru contravenţiile săvârşite, ci le aplicau sancţiuni mai blânde pentru alte contravenţii decât cele în realitate săvârşite. De obicei era vorba de nesuspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile şi astfel că le aplicau sancţiuni pentru nepurtarea centurii de siguranţă", Florentina Cioca - procuror şef, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

După audieri, poliţiştii vor afla dacă vor fi reţinuţi sau vor fi cercetaţi sub control judiciar. În acest dosar este implicat şi un poliţist care avea ca zonă de competenţă autostrada Ploieşti Bucureşti.

Reporter: Mirela Palcu
Operator: Mihai Stan