Sari la conținut

Pomana porcului pentru vizitatorii Muzeului 

Încă de la primele ore ale dimineții, în muzeul Astra au început să clocotească ceaunele. Mirosul îmbietor venea, însă, de la tochitura pregătită ca pe vremea bunicilor, de un producător tradițional atestat.

"Am pregătit-o ca la Alămor. Deci o... reţetă fără nicio mirodenie, fără nimic. Am pus carnea la fiert, o fiert cu o litră-două de apă, pentru că-i o cantitate mare de carne. După ce-o scăzut carnea, şi-o lăsat din grăsime, zaţul ei. Acolo s-o fript, în zaţul ei. Am pus un pic de usturoi, tăiat mărunt, sare şi piper", spune Maria Ramf, producător tradițional. 

După ce tochitura a ajuns să fie suficient de moale cât să se topească în gură, a fost așezată în farfurii, alături de o porție de mămăligă. Toți cei care s-au nimerit la ora prânzului în Muzeu, au primit gratuit o farfurie cu pomana porcului.

"Foarte frumos că se mențin tradițiile, mai ales pentru copii, care nu mai știu ce înseamnă pomana porcului la țară", spune un vizitator.

"Am venit cu soția să ne plimbăm și... Hai să gustăm, să vedem și noi cum e. E foarte bună. Ca la mama acasă", spune alt vizitator.

Printre cei care au gustat din mâncare s-au aflat și turiști străini, care au aflat astfel despre sărbătoarea Ignatului.

"Este... cum îi spune? Obicei, tradiție. Da. Românesc. Aceasta este tocăniță de porc. - Pomana porcului. - Hm? Pomana porcului", spune o turistă.

Ca să le cadă mâncarea bine, vizitatorii au închinat și un pahar de vin fiert. Porcul care a fost sacrificat sâmbătă a fost crescut chiar în Muzeul Tradițiilor Populare din Sibiu.

"Noi, prin acțiunile pe care le întreprindem la Complexul Național Muzeal Astra, vrem să conturăm și totodată să împământenim această idee - iată că noi continuăm tradiția Ignatului cu tot ce înseamnă masa și bucatele tradiționale de Crăciun la români și toate ritualurile pe care aceasta le impune", spune Cosmin Călinescu, purtător de cuvânt al Muzeului Astra. 

Muzeografii au vrut să facă astfel o demonstrație vie despre tradiția Ignatului la români. Sărbătoarea este trecută, în calendarul ortodox, pe 20 decembrie.

Reporter: Adela Mohanu
Operator: Lucian Sandu