Sari la conținut

Prins în flagrant

UPDATE: În urma contestaţiei depusă de procurori, la hotărârea magistraţilor Tribunalului, prin care medicul era cercetat sub control judiciar, ortopedul se află în arest la domiciliu. 

DISCUŢIE MEDIC-INVESTIGATOR SUB ACOPERIRE:

Pacient/Investigator: - A fost doamna....
Doctor: - Aşa...
P: Ăăăă... 200...
D: Da, ai vorbit cu ea, da?
P: Da.
D: Ok.
P: Acuma, asta n-am înţeles eu... 1.000 sau 800?
D: Nu, 1000, ai rezolvat, partea mea, tot. Deci cu aparatură, ălea, partea mea, tot. Stai liniştit. Acuma... Tu când vrei să pleci?
P: Staţi un pic, deci 1.000 şi cu ăia 200, deci nu scad din ei?
D: Nu mă, atât cât a rămas. Deci i-ai dat ..... nici o problemă, e-n ordine, da?
P: Acolo sunt 1.000...
D: Aa... şi i-ai dat 200?
P: Da.
D: I-ai dat ei 200?
P: Da.
D: Stai aşa... Lasă aşa şi le dau eu ca să nu-ţi mai dai tu... că de obicei se duce la oameni şi le dă o sută... Lasă că-i rezolv eu, da?
P: Am înţeles.

Medicul braşovean a primit 1.000 de lei de la un investigator sub acoperire, în cabinetul lui din Spitalul Judeţean. Procurorii îl acuză că lua bani de la pacienţi ca să facă anumite intervenţii chirurgicale. O parte din bani erau daţi apoi şi medicului anestezist care asista pacientul în operaţie.

În urma percheziţiilor, din cabinetul medicului anestezist s-au ridicat 500 de lei, iar de la domiciliul chirurgului au fost ridicaţi 2.950 de euro şi 16.500 de lei, bani susceptibili că provin din luare de mită. Medicul ortoped, dar si doctorul anestezist sunt acum cercetaţi sub control judiciar.