Sari la conținut

Puncte importante pentru FC Braşov

Galben-negrii au început foarte bine jocul şi au deschis scorul în minutul trei după autogolul lui Popescu în urma unei centrări a lui Coman. Fără să îşi creeze alte ocazii elevii lui Stere au dominat mai apoi meciul, gruparea din Tărlungeni având cele mai bune momente la jumătatea reprizei secunde. Scorul final a fost stabilit de Manole în ultimele momente cu un şut sub bară din interiorul careului. Punctele obţinute în acest joc îi menţin pe braşoveni în zona locurilor de play-off la patru puncte distanţă de liderul CSM Rm. Vâlcea. Unirea Tărlungeni rămâne pe locul 11 cu 34 de puncte.

"A doua repriză am dus jocul spre poarta adversă dar nu am fost periculoşi. Din păcate lipsa lui Marin şi Minciună dar în special a lui Minciună au contat norm pentru că nu avem minte la mijlocul terenului", Daniel Bona - antrenor Unirea Tărlungeni.

În continuare cu probleme la nivelul fundaşilor centrali şi al juniorilor, stegarii au bifat trei puncte extrem de importante.

"Cel mai important erau aceste trei puncte nu jocul în sine. Mă bucură că aceste trei puncte au venit după un joc consistent din punctul meu de vedere", Mihai Stere - antrenor FC Braşov.

La partidă a asistat şi Giovanni Pellegrini, reprezentantul grupului italian Nilor Group, interesat de preluarea clubului braşovean. Pellegrini a avut în aceste zile mai multe întâlniri cu reprezentanţi clubului braşovean, a analizat o parte din actele cerute şi duminică s-a întors în pensinsulă unde va face raportul final. Un răspuns oficial al grupului este aşteptat în cursul zilei de marţi de la şeful de operaţiuni al Nilor Group, Lorenzo Grassini.

"Până marţi ei vor hotărâ dacă vor cumpăra FC Braşov sau nu şi atunci vom dezvălui acest lucru", Claudio Perdutti - traducător.

"În acest moment sunt şanse 50 - 50", Giovanni Pellegrini - reprezentant investitori.

Până atunci pentru FC Braşov urmează un nou test important în Liga a doua. Marţi de la ora 19.00 în direct la Digi Sport galben-negrii întâlnesc în deplasare Gaz Metan Mediaş.


Redactor: Adrian Susanu
Operator: Mihai Stan