Sari la conținut

Rămân în arest

Magistraţii Înaltei Curţi au admis propunerea de prelungire cu 30 de zile a arestării preventive formulată de procurorii DNA Braşov, a celor patru inculpaţi. Astfel, Ioan Adam rămâne după gratii până pe 18 ianuarie, Andrei Hrebenciuc şi Gheorghe Paltin Sturza vor sta în arestul poliţiei până pe 21 ianuarie, în timp ce Viorel Hrebenciuc va rămâne aici până pe 26 ianuarie.

Instanţa a admis şi contestaţia formulată de procurorii DNA Braşov la decizia de cercetare în stare de arest la domiciliu a judecătorului covăsnean Lorand Andras Ordog, astfel că şi el va fi arestat preventiv pentru 30 de zile. Cei cinci sunt cercetaţi într-un dosar privind retrocedarea ilegală a 40 de mii de hectare de pădure din judeţul Bacău.