SĂCELE. Păduri distruse de vânt

Data publicării:
PADURI SACELE

Vântul a pus la pământ mii de pini, din fondul forestier al Regiei Pădurilor Săcele. Arborii au fost smulşi cu totul din pământ, de forţa vântului. Pe zonele afectate, copacii rămaşi în pământ pot fi număraţi pe degetele unei mâini.

Vântul care a bătut şi cu viteze de peste 100 de kilometri la oră a pus la pământ mii de pini, cu înălţimi şi de peste 30 de metri. 

Specialiştii pun pagubele pe seama faptului că pinii doborâţi de vânt nu au rădăcinile prea puternic înfipte în pământ. Însă nu îşi amintesc să fi întâlnit recent fenomene meteo de o asemenea intensitate.

"Solul lutos în această zonă, îmbibat cu apă, nu a fost îngheţat, rădăcinile sunt superficiale la, destul de superficiale la pinul silvestru şi la molid şi aceste cauze au dus la doborâturile acestea masive", a spus Ştefan Dragoş, şef district RPLP Săcele.

Potrivit primelor estimari ale Regiei Pădurilor Săcele, lemnul pus la pământ de vânt are un volum de peste 6500 de metri cubi. Arborii smulşi din pământ cu tot cu rădăcină pot fi vânduţi pe piaţă, însă nimeni nu poate estima efectele pe care distrugerile le au asupra mediului.

"Faptul că a apărut această calamitate, acest factor abiotic pregnant destabilizator suntem nevoiţi să rezolvăm problema, ecologic vorbind şi să ne organizăm astfel încât să reîmpădurim suprafaţa", a declarat  Sorin Hermenean, director RPLP Săcele

Plantările de copaci pe suprafeţele afectate de vânt trebuie făcute în termen de cel mult doi ani. Şi costă aproximativ 115.000 de lei, fără TVA.

Reporter: Claudiu Loghin
Operator: Răzvan Rădache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri