SFÂNTU GHEORGHE. Centrul oraşului va fi modernizat 

Data publicării:
CENTRU SF GHE

Aproape un an ar trebui să dureze lucrările la reamenajarea centrului municipiului Sfântu Gheorghe. Proiectul aparţine Primăriei şi vizează extinderea spaţiilor verzi din oraş şi scoaterea traficului rutier şi a aglomeraţiei din centrul acestuia.

De departe atracţia zonei o va reprezenta o colină ce se va întinde între parc şi clădirea Consiliului Judeţean. Va avea 13 metri lăţime, 33 lungime şi va reprezenta trupul balaurului răpus de Sfântul Gheorghe.

Ideea îi aparţine lui Zsigmond Pál. Tânărul arhitect s-a inspirat din construcţiile artificiale care înfrumuseţează marile parcuri şi zone de agrement din întreaga lume.

"În Germania, la Boxberg există o colină uriaşă care are formă de ureche şi chiar în mijloc este amenajat un amfiteatru", spune arhitectul Zsigmond Pál. 

Colina, de cinci metri înălţime, va fi ridicată din pietriş şi pământ, iar la suprafaţă o va îmbrăca un strat generos de gazon.

"Acesta este corpul balaurului şi, lângă corp, cum ar fi căzut balaurului, aici, sunt aripile: una din zonă verde şi cealaltă din trepte", spune Zsigmond Pál - arhitect.

Locuitorii din Sfântu Gheorghe sunt încântaţi de ideea proiectului, mai ales că spaţiile verzi din micul oraş sunt destul de restrânse.

"E un proiect foarte bun, dă o şansă copiilor să aibă unde să se joace", spune un localnic.

Sunt însă şi locuitori care nu văd cu ochi buni investiţia. Odată cu reamenajarea zonei vor dispărea peste o sută de locuri de parcare. Cei mai supăraţi sunt taximetriştii .

"Dacă nu fac alte locuri, atunci nu o să fie bine. Sunt vreo 70 şi ceva şi sunt 200 de taxiuri", spune un taximetrist.

"Reamplasarea lor va fi puţin dureroasă, dar totul ţine de obişnuinţă, dar când va fi piaţa reamenajată, noile posibilităţi d eparcare, oprire, staţionare, vor putea fi găsite şi acceptate de toată lumea", a declarat Czimbalmos Kozma Csaba - administratorul public al oraşului Sfântu Gheorghe.

Lucrările sunt realizate de două firme din oraş şi vor începe spre sfârşitul acestei săptămâni. Proiectul are o valoare totală de două milioane de euro, din care 300 de mii de euro vor fi investiţi doar în amenajarea colinei dintre parc şi Prefectură. Banii vin de la Uniunea Europeană.

Reporter: Sorina Secelean
Operator: Răzvan Rădache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri