Sfântu Gheorghe, inundat din cauza ploii

Data publicării:
INUNDATII

De doar câteva minute a fost nevoie pentru ca peste zece gospodării şi străzi de la marginea municipiului Sfântu Gheorghe să fie complet inundate. În unele subsoluri şi în garajele localnicilor apa a depăşit 70 de centimetri.

"Aici, mai jos, a intrat şi în pivniţe, în beciuri, dincolo şi mai mult, totdeauna aşa este, acum cinci ani, aşa aveam apa, la un metru", spune un localnic.

Pe strada paralelă aceeaşi problemă. Ruperea de nori l-a luat prin surprindere pe proprietarul unui service auto.

"Trei maşini sub apă! Materiale, aparate, două maşini, ale clienţilor, acum nu ştim ce facem", spune Sandor Zoltan, proprietarul service-ului.

Oamenii dau vina pe canalizarea prost gândită şi ineficientă, din cauza căreia apa se revarsă în curţile lor. Pe această stradă, spun locuitorii, asfaltul a fost turnat cu nici doi ani în urmă.

"Am avut în 2010 un metru de apă în casă, acum am avut numai 20, e mai bine, e mai rău la dânşii acum", spune alt localnic.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Covasna a intervenit cu 20 de pompieri, cinci autospeciale şi trei motopompe ca să ţină situaţia sub control.

"Am avut iniţial cod galben, ulterior cod portocaliu, în jurul orei 15:00 am intervenit simultan în cinci locuri, cu cinci echipaje, avem trei străzi, subsolul forţelor de muncă, subsolul piscinei oraşului şi 13 gospodării în care a intrat apa", a declarat plt. Marius Tolvaj - purtător de cuvânt ISU Covasna.

Atenţionarea de Cod Portocaliu de vreme rea este valabiă pentru judeţul Covasna. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, până joi, la ora 16:20, în judeţul Covasna, zona Sfântu Gheorghe, Ghidfalău, Arcuş şi Hăghig au căzut precipitaţii care au ajuns până la 30 l/mp. Meteorologii au emis însă atenţionări de Cod Galben de ploi şi pentru judeţele Braşov şi Olt.

Reporter: Sorina Secelean
Operator: George Oltean

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...