Sari la conținut

Sistem de neutralizare a deşeurilor medicale, la Maternitate

Ministerului Sănătăţii a accesat un grant european de 35 de milioane de euro, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, pentru amplasarea acestui tip de sisteme în mai multe spitale din ţară.

Mai exact, este vorba despre 88 de unităţi medicale, deşi o statistică a Ministerului arată că 300 de spitale ar avea nevoie de ele.

În sistemul de stat, majoritatea spitalelor încheie contracte externe pentru distrugerea deşeurilor medicale, pentru care plătesc în jur de 50.000 de euro pe an.

Este vorba despre deşeuri considerate periculoase, precum: ţesuturi şi părţi anatomice rezultate în urma unor proceduri medicale, deşeuri infecţioase, chimice şi farmaceutice, medicamente expirate, seringi, mănuşi sau pansamente.

La Maternitatea Braşov, acest sistem va fi montat în curtea spitalului, în zona grupului electrogen şi beneficiază de o perioadă de garanţie de 24 de luni. Proiectul vizează implementarea unor procedee de neutralizare a acestui tip de deşeuri prin procedee acceptate la nivelul UE, cu un impact minim asupra mediului.

Până acum, 28 de spitale au beneficiat de astfel de sisteme, care s-au dovedit eficiente şi economice pe termen scurt.