Sari la conținut

Spitalele din Harghita vor fi interconectate

Sistemul va permite o evidenţă mult mai precisă şi un circuit informaţional mai rapid în ceea ce priveşte datele unui pacient. Medicii vor avea acces în timp real la informaţii despre pacient, iar acesta va putea fi investigat şi tratat mult mai repede.

De exemplu, daca victima unui accident rutier este dusă la cel mai apropiat spital, toate datele sale medicale vor putea fi accesibile, inclusiv antecendentele medicale, dacă pacientul este de acord cu acest lucru. În acest moment are loc interconectarea celor cinci spitale din judeţ, respectiv cele din Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Topliţa şi Tulgheş.

Şi cele peste 200 de cabinete ale medicilor de familie se pot conecta la sistem dacă vor dori. Proiectul are o valoare de aproximativ 7,4 milioane lei şi va funcţiona din ianuarie 2015.