„Stripperi" cu mandat de percheziţie

Data publicării:
POLITISTI STRIPPERI

Acţiunea a început în seara de 8 martie, la ora 17:00. În echipa de flagrant au fost procurori DIICOT, poliţişti de la Crimă Organizată şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale. Toţi bărbaţi. Ţinta acţiunii: o casă din comuna braşoveană Tărlungeni, în care locuia femeia de 50 de ani.

" Doamna a fost una din puţinele persoane, chiar singura până acuma, în cariera mea, care ne-a aşteptat cu zâmbetul pe buze, chiar râzând. A crezut că este o surpriză plăcută, din partea fiului ei. I-a luat destul de mult să înţeleagă că nu este o surpriză şi că nu suntem stripperi ", povesteşte unul din luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale Braşov.

Anchetatorii i-au arătat femeii mandatul de percheziţie. Imaginea mascaţilor solizi, din Serviciul pentru Acţiuni Speciale, înarmaţi şi echipaţi de luptă, a fost însă mai puternică, cu atât mai mult cu cât totul se întâmpla în seara de opt martie. Întreaga scenă s-a desfăşurat sub ochii soţului femeii.

" În momentul în care am intrat, cu mandat de percheziţie, la adresa respectivă, doamna care se afla la faţa locului a fost puţin surprinsă, crezând că este o surpriză sau o farsă de 8 martie. Doamna a fost zâmbitoare, relaxată, chiar primitoare, să spun aşa ", spune un anchetator BCCOA Braşov. 

Anchetatorii aveau informaţii că femeia se ocupă de creşterea şi recoltarea plantelor de canabis, în propria locuinţă. Din reţea mai făceau parte fiul femeii, în vârstă de 27 de ani şi un prieten al acestuia, student la Facultatea de Medicină din Târgu Mureş. Locuinţa folosită de cei doi tineri a fost percheziţionată de anchetatori, tot pe 8 martie.


" Tânărul din Braşov, împreună cu mama sa, întreţineau o cultură, la domiciliul dintr-o comună din judeţul Braşov, drogurile fiind recoltate, transportate în Târgu Mureş şi distribuite atât de acest tânăr, cât şi de colegul lui de apartament, către diverşi consumatori ", a declarat Cătălin Borcoman, procuror şef DIICOT, Serviciul Teritorial Braşov. 

Anchetatorii au găsit, în casa femeii, zece răsaduri de canabis şi 100 de grame de plante recoltate. În apartamentul din Târgu Mureş au găsit un kilogram de canabis şi 56 de comprimate de Extasy. Femeia de 50 de ani, fiul ei şi prietenul acestuia au fost arestaţi pentru 30 de zile şi sunt cercetaţi pentru cultivare şi trafic de droguri de risc.


Reporter: Claudiu Loghin
Operator: Mihai Stan, Dan Dascălu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...