Sari la conținut

 Studenţii plantează arbori în "luna pădurii"

Ocolul Silvic Ciucaş a fost înfiinţat în anul 2006 şi de atunci, în pepiniera pe care o deţine, a produs jumătate de milion de puieţi, toţi plantaţi în pădurile pe care le administrează.

Pasionaţi de meseria lor şi conştienţi de nevoia regenerării resurselor verzi exploatate masiv în ultima vreme în ţara noastră, viitorii silvicultori din Braşov au luat sapele în mână şi s-au apucat de treabă.

"În primul rând trebuie să readucem ce-a fost odată. Odată ce tai trebuie să şi pui la loc. Un molid, un larice, cam asta punem acum, aducem înapoi ce a fost", a spus un braşovean. 

Ocolul Silvic Ciucaş are în administrare aproape 6.000 de hectare de păduri.

"În cadrul asociaţiei noastre s-a calculat că în această primăvară se plantează în jur de 1500 de hectare. În ocolul nostru silvic, respectiv Ciucaş RA, plantăm 18,75 hectare, cu un număr de 65 de mii de puieţi", a menţionat Eugen Comşa - şef Ocolul Silvic Ciucaş.

Plantările de copaci au avut loc pe şantierul de împădurire de la Tărlungeni. Zona nu a fost aleasă întâmplător. Anual, în urma tăierilor ilegale, de aici dispar sute de metri cubi de lemn.

"La nivelul judeţului a scăzut din păcate suprafaţa împădurită în ultimii ani cu 3, 4 procente. Ideea ar fi să păstrăm pădurile pe care le avem şi chiar să creştem suprafaţa împădurită", a declarat Mihai Popa - vicepreşedinte CJ Braşov.

În judeţul nostru, cele mai multe furturi au loc în zonele de păşunat. Potrivit celor de la ITRSV Braşov, doar anul trecut, s-au furat 20.000 de metri cubi de lemn

"S-au înregistrat pagube în valoare de peste două milioane de lei, în anul 2013", a spus Criţ Ioan - inspector şef delegat ITRSV Braşov.

De pe fondul forestier Ciucaş, din anul 2011 şi până astăzi au fost furaţi aproape 350 de metri cubi de lemn şi s-au dat aproape 400 de amenzi contravenţionale.