Sari la conținut

Studenţii vor să schimbe imaginea Braşovului

Tinerii sunt studenţi la Facultatea de Sociologie şi Comunicare din Braşov. Tema lor pentru campanie de rebranduire a oraşului este să descopere elemente culturale ce reprezintă Braşovul şi să găsească forme de promovare a tradiţiilor.

" Dăm liber creativităţii, să fim cât mai lejeri, să nu ne gândim că este o competiţie. Să ne gândim că prin ceea ce facem şi transmitem ajutăm comunitatea din Braşov ", a spus George Dinu, membru echipă. 

În competiţie sunt înscrise 15 echipe care îşi pun ideile în practică în cinci locuri din Braşov. Pe lângă studenţi ai facultăţilor din oraş, la concurs participă şi voluntari străini care au vrut să participe la schimbarea imaginii municipiului.

" Echipa mea lucrează la creearea unui brand pentru atragerea investitorilor în Braşov. Şi ne dorim să realizăm un logo şi o identitate pentru oraş ", susţine Mierco Greseli, voluntar proiect. 

Tinerii sunt îndrumaţi şi supravegheaţi de 22 de traineri din Bucureşti care lucrează în mediul publicitar.

" Încercăm să găsim elemente care să simbolizeze Braşovul şi istoricul lui şi cum reuşim să găsim identitatea care adună toate elementele acestea ", afirmă Bianca Dumitraşcu, art director. 

Proiectul, unic în ţară, este susţinut de Consiliu Judeţean Braşov şi are drept scop promovarea noilor tendinţe în creativitate şi comunicare. În competiţie s-au înscris 160 de studenţi şi voluntari.

" Acest proiect presupune un mix de creativitate aduse de partenerii noştri tocmai de la Helsinki, de la Festivalul de Creativitate EuroBest. Este un lucru în echipă  ", povesteşte Florin Nechita, coordonator proiect. 

Sâmbătă fiecare echipă va prezenta proiectul în faţa unei comisii şi atunci vor fi desemnaţi şi câştigătorii.

Reporter: Ruxandra Morar / Operator: George Oltean