Sute de ace de gheaţă ornează intrarea în Canionul 7 Scări

Data publicării:
7 SCARI

Cele mai multe formaţiuni din gheaţă au apărut încă de săptămâna trecută, odată cu scăderea accentuată a temperaturilor atmosferice. Chiar şi cele mai mici fire de apă care se scurg din pereţi şi care vara nu au nimic spectaculos s-au transformat rapid în ace de gheaţă atârnate de stânci sau sprijinite pe pământ.

Amatorii drumeţiilor în masivul Piatra Mare şi administratorii canionului spun că nu au văzut de ani buni atât de multă gheaţă în zona Şapte Scări.

"Stratul de zăpadă a început să se depună, este foarte multă gheaţă pe traseu, în interiorul canionului au început să se formeze formaţiuni de coloane şi ţurţuri de gheaţă de 7- 8 metri înălţime", spune Cristian Popa, administrator Canionul Şapte Scări.

Canionul Şapte Scări este închis publicului, în această perioadă. Parcurgerea scărilor şi punţilor încărcate cu gheaţă este foarte periculoasă. Peretele de la intrarea canionului, încărcat cu adevărate draperii de gheaţă răsfaţă însă orice fotograf sau simplu iubitor al peisajelor naturii.

Reporter: Claudiu Loghin / Operator: Dragoş Ghitiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri