Sari la conținut

Test de rezistenţă cu 400 de primari

Primarii de peste Prut au venit cu autocarele să vadă proiectul de infrastructură care e mândria autorităţilor din Prahova. Întâmpinaţi cu fanfară, edilii au fost cei care au testat practic rezistenţa pasajului.

Construcţia de 18 milioane de euro ar trebui să fie soluţia pentru fluidizarea traficului pe două şosele intens circulate: Drumul Naţional 1B, spre Buzău, şi Drumul Judeţean 102, spre Slănic Prahova. Deşi giratoriul nu e gata, autorităţile locale au vrut neapărat să-l arate şi primarilor din Republica Moldova, veniţi la noi să vadă mai multe proiecte finanţate din fonduri europene.

"Vrem şi noi, poate reuşim în cel mai scurt timp să ajungem şi noi la această performanţă că este foarte bine", Alexandru Barbăroşie - preşedinte al raionului Anenii Noi, Republica Moldova.

"N-am tras atenţia la partea tehnică a acestui sens giratoriu, dar am tras atenţia la lumea care s-a adunat aici, înseamnă că totuşi este un eveniment important", Serghei Cetulean - primarul comunei Parcani, Republica Moldova. 

"Cred că este foarte calculat de către inginerii care au lucrat la acest edificiu, în sensul transporturilor, cred că este foarte bine-venit şi de ce nu, un exemplu şi pentru Republica Moldova", Sergiu Bodrug - primar Magurele, Republica Moldova. 

"Podul se pre-recepţionează, ceea ce am făcut noi, dăm drumul parţial la circulaţie, pentru că se poate da, că rosturile sunt cofrate si facute", Mircea Cosma - preşedinte CJ Prahova.

Sensul giratoriu trebuia terminat anul trecut, dar constructorul spune că au fost probleme cu firmele implicate în proiect.

"Au fost şi cauze obiective ca să zic aşa, deci au fost procurarea acestor aparate de reazem şi procurarea dispozitivelor de acoperire a acestor rosturi", Ion Manu - şef de santier.

Potrivit reprezentanţilor CJ Prahova dau asigurări că sensul giratoriu va fi complet finalizat în cel mult o lună.

reporter: Mădălina Zamfir
operator: Mihai Stan