Sari la conținut

Tronsonul II al ocolitoarei Braşovului are gropi adânci chiar şi de 20 de cm

Tronsonul de Ocolitoare care leagă două drumuri naţionale importante, DN11 şi DN13, arată ca după război. Nici bine nu s-a topit zăpada că pe asflat şi-au făcut locul gropi mari.

Şoferii care traversează acest drum sunt nevoiţi să ocolească gropile şi denivelările formate în asfalt. În cazul în care nu va fi reparat până la primăvară, acest drum ar putea deveni impracticabil.

Cele mai multe dintre autovehiculele care traversează cei aproape 5 kilometri ai ocolitoarei sunt cele de mare tonaj. Drumul, dat în folosinţă în 2009, leagă drumurile naţionale care unesc Braşovul de Bacău şi Târgu Mureş. A costat atunci 80 de milioane de lei. A avut garanţie trei ani, până în 2012.

"Extrem de multe, extrem de multe gropi! Multă nepăsare, material prost, se fură mult", spune un şofer revoltat.

La Primăria Braşov au ajuns deja câteva sesizări din parte şoferilor, care se plâng de starea deplorabilă a drumului.

"Din păcate, municipalitatea, nefiind administratorul drumului nu poate să facă intervenţii. de-a lungul timpului, colegii de la CNADNR au făcut intervenţii şi au refăcut, au făcut reparaţii la acest tronson al ocolitoarei municipiului", a precizat Sorin Toarcea purtător de cuvânt Primăria Braşov.

Tronsonul II al Ocolitoarei municipiului Braşov ar fi trebuit să fie dublat, astfel încât să se circule pe aici pe patru benzi, nu pe două, câte sunt acum. Lucrarea a fost atribuită în luna iulie a anului trecut, dar ordinul de începere al lucrărilor nu a fost dat din cauza unor expertize suplimentare pe care specialiştii le-au cerut după ce licitaţia a fost adjudecată. Preţul lucrării este de aproape 65 de milioane de lei fără TVA. 85% din sumă reprezintă finanţarea neramburasabilă de la Comisia Europeană.

Reporter: Teodora Nicolae
Operator: Alexandru Apetroae