Turist ucrainean, mort în masivul Piatra Craiului

Data publicării:
02 MN Saua-Grindului-Refugiul-Grind-2-si-Vf.-La-Om-Piscul-Baciului-la-apus-20-1024x685

UPDATE: După mai bine de opt ore de căutări, jandarmii montani şi salvamontistii din Braşov şi Arges au reusit să îl găsească, din păcate fără suflare, într-o râpă adâncă de 500 de metri.

Primii care au ajuns la refugiul din zona Şaua Grindului, unde se aflau cei patru turişti ucraineni, doi bărbaţi şi două femei, au fost jandarmii montani din Rucăr. Pentru că înnoptase, echipele de la Braşov au fost nevoite să se întoarcă. Jandarmii au rămas peste noapte la refugiu cu turiştii, aceştia erau corespunzător echipaţi pentru munte şi au refuzat să plece.

Căutările au fost reluate în jurul orei 08:00, în această dimineaţă. 18 oameni sunt pe urmele persoanei dispărute ieri dimineaţă în Piatra Craiului. Vorbim despre şase jandarmi montani şi patru salvamontişti din Braşov şi Zărneşti şi şase jandarmi şi doi salvamontişti din Argeş.

Echipa din Argeş se va asigura că turiştii coboară în condiţii de siguranţă pe partea Masivului Piatra Craiului dinspre judeţul Argeş, în vreme ce echipele venite din Braşov vor căuta în continuare turistul. Acesta a dispărut ieri dimineaţă, în jurul orei 05:00. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat. Cert este că omul, un bărbat în jur de 30 de ani, a ieşti din refugiu şi pur şi simplu a dispărut.

Zona despre care vorbim este una destul de periculoasă, cu pereţi de stânci abrupţi şi se află la o altitudine de aproximativ 2200 de metri. Salvamontiştii nu exclud varianta ca acesta să fi căzut în prăpastie, mai ales că abruptul începe la doar câţiva metri de refugiu.

Este zona pe care se concentrează acum echipele de căutare. Pentru eficientizarea intervenţiei a fost solicitat şi un elicopter SMURD, care va veni din Bucureşti sau Târgu Mureş. Căutările sunt în toi iar pe creastă încă este zăpadă. Chiar dacă stratul nu este unul consistent, a îngheţat şi nu este exclus ca omul să fi alunecat în prăpastie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri