Un aparat donat Maternităţii poate salva până la 30 de bebeluşi, anual

Data publicării:
APARAT MATERNITATE

Sunt foarte frecvente cazurile în care, la naştere, bebeluşii iau notă mică sau nu respiră deloc la primul contact cu lumea. Astfel de complicaţii atrag, mai departe, leziunile cerebrale care, pe termen lung, marchează viaţa acestor copii.

"Rămân cu paralizie cerebrală, rămân în căruţ, nu pot să vorbească, au tulburări de înţelegere, un handicap major pe care cu greu pot să îl refacă ulterior", spune Olimpia Petrescu - medic primar neonatolog.

Singurul tratament valabil descoperit până acum pare să fie acest aparat, un fel de pătură care induce starea de hipotermie nou-născutului înfăşurat în ea. Astfel, temperatura corpului este redusă de la valoarea optimă de 37,5 grade Celsius, la 32 de grade Celsius iar funcţiile vitale sunt încetinite, până la stabilizarea bebeluşului. Tratamentul trebuie aplicat în primele şase ore de la naştere, doar copiilor născuţi la termen, iar scăderea temperaturii corpului trebuie făcută treptat.

"Această temperatură este transmisă către aparat, aparatul dă o comandă de răcire a acestui lichid, lichidul se duce către păturică, răceşte copilul, după care, în etapa următoare, aceiaşi senzori transmit următoarea temperatură şi se realizezează următorul prag de scădere a temperaturii", spune Ionuţ Farcaş - medic neonatolog Maternitatea Braşov.

De aparat beneficiază copii din mai multe judeţe, printre care Covasna şi Harghita.

Mamele ştiu cel mai bine cât de importantă este dotarea Maternităţii cu aparatură care să le salveze copiii. Bianca Baldovin este un exemplu.

"A fost o naştere dificilă, a fost o naştere foarte mică, 25 de săptămâni, s-a născut în condiţiile în care s-a născut, fără puls. Datorită domnilor doctori şi acestor aparate, respiră şi trăieşte", povesteşte Bianca Baldovin.

Aparatul costă in jur de 10.000 de euro. Chiar dacă medicina nu a descoperit încă legătura clară între scăderea temperaturii corpului bebeluşilor şi refacerea cerebrală, acţiunea benefică a tratamentului a fost dovedită şi validată în statele europene. Statisticile spun că acesta funcţionează în 50% din cazuri.

Reporter: Sorina Secelean
Operator: George Oltean

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri