Un depozit uriaş, pentru gunoi menajer

Data publicării:
DEPOZIT GUNOI

Depozitul ecologic se va întinde pe o suprafaţă totală de 16 hectare, iar construcţia va începe luna viitoare şi are ca termen de finalizare 14 luni. Amenajarea va avea o linie de sortare a deşeurilor reciclabile, o staţie de compostare a deşeurilor organice şi o staţie de epurare.

"În judeţul Covasna sunt anual producem 254.000 de metri cubi de deşeuri.  Asta înseamnă că 200.000 de tone de deşeuri şi desigur că trebuie să ne ocupăm de acest lucru. Sunt sigur că pentru populaţie în 2 ani va fi mai uşor, mai ieftin, iar pentru judeţ va fi mai curat prin această tehnologie", susţine Tamas Sandor - preşedinte Consiliul Judeţean Braşov. 

Pentru Primăria din Boroşneu Mare, comuna unde va fi construit depozitul, investiţia este binevenită.

"Sper că aici, în comună o să avem locuri de muncă şi la bugetul local intră bani de care avem mare nevoie la Boroşneul Mare", a spus  Lorincz Kalman - viceprimar Boroşneu Mare.

Localnicii s-au opus iniţial proiectului pentru că l-au considerat periculos pentru sănătatea lor.

"Am cerut în cazul în care se va realiza proiectul, ca satul Leţ să beneficieze de canalizare şi apă potabilă că niciodată nu se ştie doamne fereşte de un cutremur, se vor infesta apele deci să fie asigurată apa potabilă şi canalizarea", spune  un locanlnic.  

Rampele de gunoi din judeţ au fost închise cu excepţia celei din Sfântu Gheorghe, unde este adus în prezent gunoiul din toate localităţile.

Investiţia pentru proiectul de gestionare a deşeurilor se ridică la 30 de milioane de euro. 80% din fonduri sunt de la Uniunea Europeană, 18 % sunt de la bugetul de stat şi restul din bugetul judeţului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri