Sari la conținut

Vacanţa de Rusalii, la final

Ionuţ Manea este din Focşani şi a venit în vacanţa de Rusalii la Râşnov împreună cu familia şi naşii. Înainte de a pleca spre casă s-au oprit la parcul acvatic din Braşov ca să se recorească în piscină.

"Abia am ajuns şi ne simţim minunat.  Câteva ore bune ne petrecem aici la dumneavoastră la Braşov ", spune Ionuţ.

Nu au fost singurii turişti care s-au oprit la piscină în drum spre casă.

"Ce să plecăm, să ratăm vremea asta. Ultima oară vremea până la 12 era soare, apoi începea iar ploaia şi am zis să profităm ", adaugă un alt turist.

"Şi astăzi este foarte multă lume a venit să facă plajă pentru că în sfârşit avem vară la Braşov.  Media turiştilor care au venit la parcul acvatic este de peste 2.000 de persoane în fiecare zi", precizează  Alina Puchianu - manager parc acvatic. 

Alţii au preferat să facă o drumeţie pe cărări de munte sau să se plimbe cu bicicleta înainte de a porni spre casă.

"Am fost prin Râşnov, Piatra Craiului, Curmătura, şi după aia am făcut o excursie până pe vârful Turnuri în Piatra Craiului", povesteşte o turistă.

Şi centrul Braşovului a reprezentat un punct de atracţie pentru turişti.

"Suntem la o limonadă aşteptăm să vină şi o să ne mai plimbăm pe sub tâmpa la umbră ", a precizat o turistă.

Autorităţile se aşteptau la trafic îngreunat pe Drumul Naţional 1 la plecarea turiştilor din staţiunile montane însă poliţiştii nu au fost nevoiţi să devieze circulaţia pe rute alternative.