Sari la conținut

Vacanţă în Mărginimea Sibiului

Departe de orașele aglomerate, liniștită și totuși lângă o mulțime de obiective turistice - aceasta este Mărginimea Sibiului, iar opțiuni de cazare sunt o mulțime.

Această familie de turiști a sosit la Gura Râului tocmai de pe litoral, din Constanța. Prima lor impresie a fost că, aici, timpul curge în alt ritm.

"E frumos, ne simțim bine, aer curat, liniște, altfel decât la noi. Am urcat pe munte, am fost prin Sibiu, am vizitat grădina zoologică ", spune un turist. 

Cel mai des, turiștii care vin în Mărginime obișnuiesc să facă plimbări lungi. În Gura Râului, chiar în centrul satului se află o biserică ctitorită de mitropolitul Andrei Șaguna, iar la doar 3 kilometri de localitate, un impresionant baraj cu o înălțime de 73 de metri. Cei pentru care această distanță de mers pe jos este prea mare sunt bucuros luați de localnici, în căruțele trase de cai.

Localnicii din Gura Râului, care poartă și astăzi tradiționalul clop, se mândresc că George Coșbuc a scris aici poezia "Nunta Zamfirei", inspirat de frumusețea locului. Astăzi, aproape jumătate dintre săteni și-au deschis pensiuni turistice. Prețul pe noapte al unei camere duble în Mărginime pornește de la 80 de lei și poate ajunge până la 140 de lei, cu mic dejun. Proprietarii pensiunilor au înțeles că oamenii caută și obiective turistice în zonă, așa că sunt pregătiți.

"Avem la 13 kilometri de noi parcul de aventură, Muzeul Brukenthal în Sibiu, Muzeul Tehnicii Populare, cetatea de la Alba Iulia. Suntem în centrul tuturor obiectivelor de vizitat ", susţine Norica Gligorea - proprietarul unei pensiuni.

În ultimii ani, însă, Mărginimea a devenit din ce în ce mai căutată de practicanții de hard enduro. Ben a venit din Luxemburg, special ca să cutreiere pe motor pădurile din zonă.

"Sibiul este paradisul enduro-ului, datorită concursului Romaniacs, deci... am văzut asta la televizor și am zis să venim, să încercăm ", povesteşte un turist.

Și pentru acești aventurieri există oferte în Mărginime. Unii localnici și-au deschis chiar centru de închirieri și îi ghidează pe turiști, pe trasee montane.

"Eu și cu încă câțiva prieteni suntem ghizi și îi ducem pe trasee diferite, nu speriem animalele, avem grijă de asta tot timpul, prin sate încet-încet și încercăm să nu deteriorăm prea mult pădurea ", Alexandru Tara - ghid. 

Acest grup de turiști a venit tocmai din Brazilia, special pentru turele cu motoarele prin Mărginime. Au gustat, însă, și din specialitățile locale.

"Nu știu cum îi spune...afinată. Foarte, foarte bună. Am mâncat mici și carne de porc ", spune un alt turist.

Chiar dacă sezonul vacanței de vară se încheie în curând, Mărginimea rămâne primitoare. Peisajul colorat de toamnă face senzație printre fotografi, iar iarna, la Gura Râului se deschide pârtia de schi Trecătoarea Lupilor. Stațiunea montană Păltiniș se află la doar 20 de kilometri, așa că posibilități de recreere există, indiferent de anotimp.