Ziua de Conştientizare a Autismului

Data publicării:
ZIUA AUTISM

Theodor Mirea are cinci ani și este în grupa mare la o grădiniță cu program prelungit din Brașov. Alături de cei 14 colegi ai săi participă zilnic la activitățile pe care le pregătește educatoarea. Dacă la început colegii l-au primit mai greu printre ei, acum toată lumea îl tratează ca pe un copil normal.

"Au pus multe întrebări, au văzut că nu face ceea ce fac și ei, dar pe urmă situația a revenit la normal. El se joacă cu noi", povesteşte Denisa Pal, educatoare.

Un copil cu autism nu inițiază niciodată o coversație și nu are o inteligență socială. Terapiile îi pot ajuta pe aceşti copii, dacă boala este descoperită din timp, iar rezultatele nu întârzie să apară. Costurile pentru terapii sunt însă foarte mari, iar părinţii trebuie să le suporte din propriile buzunare.

„Copilul meu lucrează patru ore de psihoterapie zilnic, patru ore la grădiniţă de masă cu un shadow, o umbră cum se spune, o persoană specializată şi lunar ajung la 3.500 RON", spune Emilia Mirea, mama lui Theodor .

La Braşov există mai multe asociaţii care ajută copiii şi tinerii cu autism. La una dintre asociaţii primesc ajutor peste 40 de copii.

„Terapie individualizată pentru fiecare copil în parte, socializări, şedinţe de kinetoterapie şi activităţile de creaţie", declară Mihaela Puşcaşu, membru fondator al asociaţiei.

La un alt ONG lucrează 25 de angajați care se ocupă de 82 de copii, tineri și adulți cu dizabilităţi.

"Îl învață obiecte, părțile corpului, cum să poarte o conversație, cum să acorde subiectul cu predicatul, în funcție de nevoile fiecăruia cum să coloreze", a spus Alexandra Bozântan, coordonator terapie

Odată cu Ziua Internaţională a Conştientizării Autismului, sărbătorită pe 2 aprilie. La Braşov manifestaţiile au început încă din 1 aprilie, când Casa Sfatului, Cetatea Braşov şi Primăria municipiului au fost luminate în culoarea albastru în semn de solidaritate cu aceşti bolvani.

„Principalul scop al tuturor acestor evenimente este acela de a conştinetiza incidenţa autismului în rândul copiilor, numărul este din ce în ce mai mare", spune Gabriela Plopeanu, preşedintele asociaţiei "Copiii de Cristal".

Astăzi alte două asociaţii din Braşov vor fi lumina în albastru Opera şi Centrul Cultural Reduta.

Reporteri: R. Morar/ C. Loghin
Operatori: M. Stan / G. Oltean 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri