Sari la conținut

Alba. Casă de Cultură, în beznă

Situaţia în care a ajuns Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia este cel puţin hilară. Din vară, instiuţia a început să acumuleze datorii la utilităţi, iar principalul ordonator de credite, Ministerul Tineretului şi Sporturilor, în administrarea căruia se află, nu a mai susţinut financiar instiuţia.

"Am făcut numeroase solicitări de vreo 6 luni încoace, am fost în audienţă şi la ministru... n-am primit niciun răspuns, nici măcar o rectificare. Deşi avem bani în cont, nu putem plăti, deoarece nu este aprobată fila de buget pe articolele bugetare, unde sunt utilităţile", a declarat Gheorghe Berghian, directorul Casei de Cultură.

Aşa s-a ajuns ca instituţia să fie debranşată de la reţeaua de energie electrică. Restanţele acumulate se ridică la 47.000 lei, din care 21.000 de lei sunt doar către furnizorii de utilităţi.

"Au venit cei ce la Electrica au sistat curentul şi chiar am rămas în întuneric, în beznă. Sala nu are geamuri, normal şi fără curent şi fără curent, nu putem funcţiona, e clar", a mai spus directorul insituţiei de cultură.

"Sunt în total 2169,66 lei. Sunt facturile restante din luna a şaptea, a apărut ordinul de deconectare care apare la orice consumator iar noi, confrom procedurii, am dat curs acestui ordin", a afirmat Bogdan Medrea, director Electrica.

Primăria Alba Iulia intenţionează să preia în administrare clădirea, înainte ca situaţia să se agraveze şi mai mult.

"Demersurile au fost iniţiate de către Consiliul Local Alba Iulia, printr-o hotărâre de Consiliu Local adoptată luna aceasta. În acest moment, se semnează această hotărâre şi urmează ca rezultatul să fie înaintat ministerului", a spus Mihai Coşer, purtătorul de cuvânt al Primariei Alba Iulia.

Până când problemele se vor rezolva, toate activităţile care se desfăşurau la Casa de Cultură au fost suspendate.

"Condiţiile pe care le avem acum sunt foarte nepotrivite pentru activitatea pe care o desfăşor eu. Fac canto, muzică uşoară şi folclor, am nevoie de căldură, am nevoie de negative pe care le folosesc şi vă daţi seama că nu se poate face aproape nimic în situaţia de faţă", a afirmat Vasile Repede, profesor de canto.

Cel mai probabil, secţia de vot care trebuia amenajată la Casa de Cultură pentru alegerile prezidenţiale de luna viitoare va fi mutată.