Asistenţi medicali reangajaţi

Data publicării:
ASISTENTI

Elena Preda lucrează ca asistentă la secţia de Neurologie a Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca de mai bine de 35 de ani. Anul acesta, a împlinit 60 de ani, vârsta la care, conform unei modificări a legii de luna trecută, ar fi trebuit să se pensioneze, la fel ca alte colege.

"Fiecare dintre noi a încercat să-şi strângă lucrurile. Am încercat să ne luăm rămas bun de la colegi, să încercăm să rezolvăm în ultima oră toate problemele, că fiecare avem încă sarcini de dus la îndeplinire şi bineînţeles, cu regretul de rigoare, conform legii şi conform indicaţiilor, a doua zi trebuia să ne facem actele de pensionare", a povestit femeia.

"Fiecare avem o problemă şi ne-am făcut un plan. Ştiam că mai am 2 sau 3 ani până la pensionare, nu cred că dintre asistente există cineva să nu-şi fi făcut un plan", a spus Lavinia Bunea, o altă asistentă medicală.

La Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca, 14 asistenţi medicali ar fi trebuit să părăsească sistemul, în condiţiile în care, şi aşa, unitatea sanitară ar mai avea nevoie de încă 30 de angajaţi.

"Având şi posturi vacante şi blocate, trebuia să oprim activitatea din mai multe locuri, de la testele de efort, unde lucrează o singură asistentă, care era în această situaţie, la fel şi la baza de tratament, acolo unde sunt 4 asistente în această situaţie, nu se putea asigura tratamentul pacienţilor", a precizat Monica Suceava, asistent-şef la Spitalul de Recuperare din Cluj.

La Cluj, ar fi trebuit să îşi încheie activitatea 127 de asistenţi şi moaşe, iar la nivel naţional, mai bine de 4.000. Locurile lăsate libere de aceştia ar fi înrăutăţit situaţia spitalelor, care şi aşa au un minus de 600 de asistenţi medicali, numai în judeţul Cluj.

"A fost o ordonanţă care a ajuns în parlament, în comisia juridică, s-a schimbat numai la acel articol legat de vârsta de pensionare, iar legea a trecut tacit şi a apărut în monitorul oficial şi pe toţi ne-a luat prin surprindere", Maria Bizo, vicepreşedinte Sanitas Cluj. 

Odată legea modificată din nou, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali se vor pensiona la vârsta de 65 de ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri