Sari la conținut

Aştepţi... sau plăteşti

Banii decontaţi pentru radiografii de Casa de Asigurări de Sănătate ajung numai pentru prima jumătate a fiecărei luni. Aşadar, pacienţii care ajung mai târziu la Centrul de Diagnostic şi Tratament din Cluj-Napoca, trebuie să plătească investigaţia sau să se programeze într-o altă lună.

Sumele decontate de CAS Cluj ajung, în medie, pentru 250 de radiografii, în fiecare lună. Medicii spun că numărul lor ar putea fi mult mai mare, dacă suma primită ar creşte şi ea.

"Cel puţin dublu, deci în jur de 500 de pacienţi pe lună putem face faţă, cu dotarea pe care o avem şi personalul existent", a precizat Călin Marius, şef Radiologie la Centrul de Diagnostic şi Tratament.

Casa de Asigurări de Sănătate Cluj a decontat deja, anul acesta, pentru laboratorul de radiologie şi imagistică medicală din cadrul Centrului de Diagnostic şi Tratament servicii în valoare de aproximativ 42.000, adică, în medie, 8400 de lei pe lună. Decontări s-au făcut însă pentru toate laboratoarele din spitalele clujene.

"Pentru primele cinci luni ale anului, deci perioada ianuarie-mai 2014, CAS a decontat acestor laboratoare suma de aproximativ 505.000 de lei", a declarat Crina Grozav, purtător de cuvânt al CAS Cluj.

Programările pentru radiografii sunt făcute deja la Centrul de Diagnostic şi Tratament până la jumătatea lunii iulie. Pentru că nu vor să aştepte, aproape un sfert dintre pacienţi aleg să plătească din propriul buzunar o radiografie.