Au început înscrierile la facultate

Data publicării:
UBB

Universitatea Babeş-Bolyai a introdus 5 noi specializări de licenţă şi alte 8 de masterat, majoritatea în limbi străine. Cel mai aşteptat este programul Informaticii în limba germană.

"O serie de firme, din Austria şi din Germania, care au interese pe această zonă în Cluj şi zona limitrofă, ne-au rugat să avansăm spre o specializare care să ofere astfel de competenţe", a declarat Adrian Petruşel, decanul Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul UBB Cluj.

O altă specializare introdusă anul acesta este Administrarea Afacerilor în Servicii de Ospitalitate, susţinută în limba engleză, de la Facultatea de Business.

"O specialitate de nişă, care îşi doreşte să formeze studenţii pe domeniul de servicii de specialitate, astfel încât, odată terminat, studentul să aibă pregătirea teoretică dar şi practică prin numeroasele internship-uri la care aceştia vor avea acces, în domeniul de ospitalitate", a precizat Ioan Nistor, decanul Facultăţii de Business.

Studiile în limbi de circulație internațională par să fie din ce în ce mai atrăgătoare. "Iubesc limba engleză şi chiar vreau să o învăţ. Sunt alte şanse, mai multe, şi mi se deschid porţi", a spus Elena Rotari, absolventă.

Universitatea a decis ca specializările care nu au cel puţin 20 de studenţi înscrişi să fie desfiinţate.

"Anul acesta, Universitatea Babeş-Bolyai a propus spre lichidare 14 specializări. O parte dintre ele sunt cu limba maghiară şi germană, mare parte din ele sunt din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor", a precizat Paul Fărcaş, purtătorul de cuvânt al universităţii.

Un alt program care se bucură de mare succes este cel de Medicina Veterinară în limba franceză de la USAMV, specializare unică în România.

"Zilnic primim mail-uri şi telefoane din Franţa de la cabinete, de la servicii veterinare, prin care ne spun sau ne roagă să îi ajutăm să-şi găsească medici veterinari pe perioadă determinată sau a la long", a afirmat Cornel Cătoiu, decanul Facultăţii de Medicină Veterinară.

Bătaie pe locuri este şi la Universitarea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca. "Este o universitate de elită şi, din câte am înţeles şi din câte am văzut, doar cei mai buni ajung aici şi chiar îmi doresc să fiu bun în domeniul în care voi profesa", a spus unul dintre candidaţi.

Taxele de înscriere variază între 80 şi 250 de lei, iar cele de şcolarizare au rămas în mare parte cele din anii trecuţi: între 2.000 şi 6.000 de lei pe an. Înscrierile continuă până în 18 iulie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri