Sari la conținut

Bani din manevre pe calea ferată

În 2011, omul de afaceri era plasat de revista Forbes printre milionarii României, cu o avere estimată la 11 milioane de euro. Potrivit jurnaliştilor, principala afacere din portofoliul lui Călin Mitică este Transferoviar Grup.

La numai un an de la înfiinţare, Transferoviar Grup opera curse de persoane cu plecare din Gara Cluj-Napoca. De asemenea, compania transporta şi marfă. Potrivit revistei Forbes, în urmă cu trei ani, Transferoviar Grup manevra peste 2.500 de vagoane de marfă în fiecare lună.

Din grupul Transferoviar face parte şi societatea Remarul 16 Februarie, care realizează reparaţii la vagoane şi locomotive. Firma, după nenumărate restructurări, a mai rămas cu 300 de angajați, pe care evenimentele din ultimele zile i-au făcut să se gândescă serios la viitorul lor.

"Preocuparea este majoră şi evenimentele care se derulează în acest moment te fac să te simţi în nesiguranţă, pentru că nu ştii cum va evolua situaţia, iar noi sperăm cu toţii că aceia care astăzi sunt anchetaţi, vor face dovada nevinovăţiei", a afirmat Valer Marian, lider de sindicat.

Omul de afaceri Călin Mitică a avut o relaţie bună şi cu Biserica. Acesta a finanţat mai multe proiecte sociale din judeţul Cluj.

Drept urmare, în 2012, Arhiepiscopia Clujului, Vadului şi Feleacului a oferit omului de afaceri Crucea Transilvaniei, considerată cea mai înaltă distincţie pentru implicarea în comunitate şi pentru ajutorul dat bisericii. Călin Mitică ar fi finanţat construcţia unui campus universitar teologic.

Călin Mitică, alături de alţi doi parteneri de afaceri, este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, care urma să corupă funcţionari publici cu funcţii de conducere din cadrul unor structuri subordonate CFR SA.