Baschet. BC Mureş a luat bronzul

Data publicării:
baschet-1

"Eu cel puţin mi-am dorit foarte mult să nu încheiem aşa acest campionat, cu o înfrângere acasă, dar astăzi, ca şi în meciul de la Mureş, am luat o lecţie de baschet. Ei au fost mult mai motivaţi, mai concentraţi, mai exacţi în orice au făcut şi au câştigat, au meritat victoria", a declarat antrenorul Dorin Pintea.

Căpitanul lui U Mobitelco a încercat să explice căderea "studenţilor" din finala mică a Ligii Naţionale.

"Din păcate pentru noi, ultima imagine a acestui sezon nu a fost prea fericită. Cred eu, nu am avut forţă mental să jucăm şi această finală mică. Sferturile de finală şi semifinala cu Asesoft ne-au stors de energie, psihică în primul rând", a spus Mihai Silvăşan.

Mureşenii au primit trofeul ce revine ocupantei ultimei poziţii a podiumului imediat după meci şi au sărbătorit performanţa alături de fanii care au făcut deplasarea la Cluj.

"Sunt satisfăcut, sunt foarte fericit. A fost un campionat lung, iar la final am ocupat locul 3. Anul trecut am terminat pe 2, acum pe 3, ceea ce înseamnă că ne-am păstrat calitatea şi am obţinut aproximativ acelaşi rezultat", a afirmat antrenorul mureşenilor, Srecko Sekulovic. 

În finala mare a campionatului, CSU Asesoft Ploieşti şi CSM Oradea sunt la egalitate, 1-1. Meciurile 3 şi 4 se joacă sâmbătă şi duminică la Oradea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri