Sari la conținut

Baschet. Concluzii pozitive după cantonamentul "U" BT

Antrenorul Marcel Ţenter e mulţumit de felul în care s-a pregătit echipa.

"Primele impresii, bune. Adică toată lumea a vrut să arate, a vrut să facă efort, însă este prea devreme deocamdată pentru concluzii majore. Atmosfera este bună, toată lumea este sănătoasă", a afirmat acesta.

Tehnicianul îşi face însă griji, pentru că fundaşul Kyndall Dykes, cel mai aşteptat transfer al verii, nu s-a alăturat, încă, lotului.

"Orice jucător important care nu este de la bun început în angrenajul echipei te costă timp. E acomodarea cu echipa, cu regulile în care jucăm. Sigur că vom pierde ceva timp. Însă, asta este situația. Am înțeles că a fost o problemă de viză, deci nu a depins de noi în niciun fel", a precizat antrenorul.

Cel mai probabil, americanul va ajunge în ţară la turneul amical pe care "U" BT îl va disputa în perioada 29-30 august, la Târgu Jiu. Clujenii se vor duela cu BC Tîrgu Mureş, CSM Oradea şi Energia Târgu Jiu.

"Nu va fi un turneu foarte elocvent, din punctul de vedere al calității baschetului, pentru că toată lumea este la început. Însă, un turneu foarte util, pentru a vedea în ce măsură lucrurile pe care le facem la antrenament se concretizează în teren", a mai spus Marcel Ţenter.

De la turneu va absenta însă Muhamed Pasalic, care este convocat la echipa naţională a Bosniei-Herţegovina.