Sari la conținut

Benzi reversibile spre Floreşti

Astfel, din cele patru benzi ale DN1, trei ar urma să fie folosite pentru ca şoferii să circule spre Cluj-Napoca între orele 6:00 şi 8:30 dimineaţa. Apoi, între orele 16:00-19:00, trei benzi ar urma să fie folosite pentru direcţia de mers dinspre Cluj-Napoca spre Floreşti.

Porţiunea de drum pe care se vor aplica benzile reversibile va începe în zona sensului giratoriu din comuna Floreşti şi se va sfârşi în dreptul unităţii militare din Floreşti, înainte de intrarea în Cluj-Napoca.

Proiectul propus de autorităţile locale va fi analizat de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri.