Sari la conținut

Biletele de autobuz, plătite prin SMS

Plata prin SMS la numărul 7478 oferă călătorilor mai multe opţiuni. O călătorie pe o singură linie costă 0,50 de euro plus TVA, un bilet valabil 60 de minute pe toate liniile ajunge la 0,90 de euro plus TVA, iar un abonament de o zi, pe toate liniile, costă 2,6 euro plus TVA.

Confirmarea plăţii biletului de călătorie se face în maximum 25 de secunde, în aşa fel încât călătorii să nu poată trimite mesajul doar în cazul unui control.

"Tot corpul de control al companiei de transport va fi echipat cu telefon. El va fi mijlocul prin care controlorii vor verifica dacă călătorul din autobuz are bilet în regulă", a afirmat Liviu Neag, directorul companiei de transport în comun.

Plata prin SMS va fi introdusă şi în zona metropolitană, însă tarifele vor fi mai mari decât în oraş. Astfel, un bilet valabil 40 de minute va costa 90 de eurocenţi plus TVA, în timp ce un abonament pentru 24 de ore va ajunge la preţul de 4 euro plus TVA. La costul biletului de călătorie se adaugă însă în unele reţele de telefonie mobilă şi costul de trimitere a SMS-ului de comandă, de 50 de eurocenţi plus TVA.