Cabinete medicale, în pericol să fie închise

Data publicării:
CABINET MEDICAL ALBA-1

Unul dintre cabinetele medicale cu probleme este cel din localitatea Avram Iancu din Munţii Apuseni, care deserveşte aproape 1.500 de locuitori din zonă. Condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea medicul de familie lasă de dorit: fără apă şi cu o singură cameră încălzită. Medicul aşteaptă ajutor din partea autorităţilor locale, pentru remedierea situaţiei.

"Plătind chirie, nefiind clădirea mea, ar trebui să fie bunăvoinţă şi din partea primăriei. Dacă m-ar ajuta, am putea face cumva şi eu şi ei... băile, în primul rând, o centrală pe lemne ar fi ideală", a afirmat Mircea Pavelescu, medic de familie.

Autorităţile locale spun că nu pot aloca bani pentru repararea cabinetului.

"Problema mare este că dispensarul este concesionat medicului de familie şi nu există cadrul legal să putem investi noi, autorităţile locale", a declarat însă Sandul Heler, primarul comunei Avram Iancu.

Cei care ar avea de suferit în cazul închiderii cabinetului ar fi localnicii.

"E singurul dispensar în zonă, unde să te duci în altă parte? Să te duci la Câmpeni, nu toată lumea îşi permite, nu toată lumea are maşină", a afirmat o localnică.

"E important cabinetul, dar nu prea sunt medicamente şi personalul... Condiţiile din interior... Condiţiile sunt aşa cum sunt, în zonă de munte, defavorizată", a spus un localnic.

Nereguli au fost depistate de către inspectori şi la cabinetul medical din oraşul Aburd, unde trebuie amenajate grupuri sanitare corespunzătoare.

"Faptul că avem o singură toaletă pentru pacienţi, cea pentru personal nu mai este, datorită faptului că era în cel de-al treilea cabinet, care a fost închiriat", a afirmat Marius Gligor, medic de familie.

"Vom informa prin adresă scisă pe domnul doctor, sunt lucrări care nu sunt în atributul primăriei", a spus Nicolae Simina, primarul localităţii Abrud.

Direcţia de Sănătate Publică a înştiinţat deja primarii de aceste nereguli.

"Conform ordinului Ministerului Sănătăţii, primăriile pe raza cărora se află aceste cabinete au obligaţia de a remedia aceste deficienţele", a precizat Cristina Galoş, purtător de cuvânt al DSP Alba.

Dacă problemele nu vor fi remediate în 6 luni, cabinetele riscă să fie închise.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri