Sari la conținut

Cel mai mare miel din România. Un clujean vrea să omologheze Mielul de Carne Transilvan

Toma Mugea este un renumit chirurg estetician din Cluj-Napoca. Cunoscut mai ales pentru operaţiile de mărire a sânilor, acesta şi-a făcut acum un nou renume: a creat o nouă rasă, Mielul de Carne Transilvan. Pasionat de creşterea animalelor, chirurgul şi-a deschis în urmă cu câţiva ani o stână de oi lângă oraş. A observat însă că oaia românească nu este apreciată de bucătarii străini şi a căutat soluţii pentru îmbunătăţirea calităţii cărnii.

"Preşedintele Asociaţiei Oierilor din Franţa, cunoscându-ne, ne-a propus să facem această combinaţie între berbecii de carne francezi şi oile româneşti. Produsul din această combinaţie directă are o structură a corpului, a carcasei, care se pretează stilului de a găti, adică cotlet, pulpe, grăsime în jurul rinichilor", a explicat Toma Mugea.

Primii zece berbeci de carne au fost aduşi din Franţa la sfârşitul anului trecut, iar din împerecherea lor cu oile româneşti, au ieşit deja primii 50 de miei. Chiar dacă medicul nu ajunge foarte des la stână, din cauza programul încărcat, acesta se bazează pe câţiva ciobani care au grijă de oi.

"Ăsta are două saptămâni şi are în jur la 10 kg, nici nu. Şi am altul tot aşa, la două săptămâni, şi poate are 15 kg. Ajung în jur la 50 de kg şi o oaie de-a noastră abia la 2 ani are 50 de kg", spune unul dintre ciobani.

Proiectul fermierilor clujeni este susţinut şi de autorităţi, care vor ca pe viitor mieii de carne transilvani să devină un brand al zonei.

"Clusterul de agricultură practic a fost parte din cofinanţare, pentru că au finanţat şi celelalte entităţi. Este vorba, estimativ, de 7.000 de RON. A fost un prim proiect, urmând ca, în perioada următoare, să vedem care sunt sursele, în special ne gândim la proiectele europene, astfel încât pe execuţia bugetară 2014-2020, să dezvoltăm acest produs mult mai mult", a declarat Ioan Oleleu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Fermierii clujeni spun că Mielul de Carne Transilvan cântăreşte în medie cu 25% mai mult decât cei din alte rase, însă preţul pe kilogramul de carne va rămâne acelaşi. El va ajunge pe piaţă, după ce dosarul de omologare a noii rase va fi aprobat de Ministerul Agriculturii.