Concurs pentru amenajarea malurilor Someșului. Proiectul "Someș Delivery" va viza tronsonul dintre podul Napoca și podul Horea

Data publicării:
SOMES

Proiectul "Someş Delivery" este un concurs de idei pentru arhitecții, urbaniștii, organizatorii de evenimente și pentru toți cei interesați să dea Someșului o nouă perspectivă.

"Planul nostru este să adordăm în fiecare ediţie anuală un alt tronson de râu pe care vom încerca odată testarea prin intervenţii temporare a posibilităţilor de amenajare. Am lansat un concurs de proiecte atât de amenajări, cât şi de evenimente, pot să fie şi aplicaţii legate de Someş pentru online şi pentru telefoane", a explicat Mihai Mateiu, managerul proiectului "Someş Delivery".

Premiile de până la 5.000 de lei vor fi oferite pentru cele mai bune proiecte, tocmai pentru ca acestea să poată să fie puse în practică. Tronsonul ales pentru acest an se află chiar în centrul oraşului, între podul Napoca şi podul Horea.

"Este o zonă care are un alt avantaj. Poate să fie pe o rută pietonală de loisir, care leagă centrul de zona de loisir din Grigorescu. Şi să ai o alternativă de promenadă pe lângă cea din parc, dar poţi să ai o alternativă de promenadă la nivelul apei, printr-o zonă verde ascunsă şi protejată de un taluz de tot traficul", a menţionat arhitectul Marius Moga.

Evenimentele şi amenajările temporare alese în urma concursului vor anima malurile Someșului în perioada 12-14 iunie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri