Sari la conținut

Drifturi caritabile

Piloţii nu au ţinut cont de buget şi au distrus sute de cauciucuri. Doar Szabo Istvan din Tîrgu Mureş a făcut praf, la propriu, 90 de cauciucuri.

"Are cei mai mulţi centimetri cubi, are 4.400 de centimetri cubi, este un motor V8 de BMW şi are vreo 300 de cai putere. Maşina este construită de mine, deci personal am făcut toate chestiile la maşina asta. Se măsoară în mii de euro", a declarat pilotul.

Evenimentul a avut însă un scop caritabil. Donaţiile făcute de spectatori vor ajunge la familiile nevoiaşe din oraş.

"S-au adunat astăzi 6 participanţi. Sunt veniţi din Cluj, Alba Iulia, Tîrgu Mureş şi Bistriţa-Năsăud şi scopul acestui concurs este să strângem fonduri pentru persoanele devaforizate din oraş", a precizat Adrian Jurca, unul dintre organizatori.

Viceprimarul oraşului Câmpia Turzii, şi el organizator, s-a urcat într-o maşină.

"O senzaţie deosebită, în momentul în care te afli acolo şi simţi că se învârte totul cu tine. Dar merită", a spus viceprimarul Dorin Lojigan.

Până acum, la Câmpia Turzii au mai fost şase ediţii de curse de viteză, toate desfăşurate pe Autostrada Transilvania, dar aceasta a fost prima de drift.