După permis de condus barca, la Dej

Data publicării:
BARCA

600 de ardeleni care vor să conducă o barcă cu un motor de peste 5 CP s-au înscris la examenul de astăzi. Certificatul, în valoare de aproximativ 400 de de lei, se obţine de la singurul oficiu de căpitănie din Transilvania, aflat la Dej.

"O creştere progesivă cam de 15-20% în fiecare an a numărulului proprietarilor ambarcaţiunilor de agrement, dar şi a numărului celor care solicită examinarea în vederea obţinerii certificatului internaţional de conducere ambarcaţiune agrement cu motor", a declarat căpitanul Viorel Federiga, şeful Oficiului de Căpitănie Dej.

Pentru obţinerea permisului, candidaţii au trebuit să demonstreze că stăpânesc regulamentul de navigaţie. Efortul merită, mai ales că, apoi, ei pot să navigheze în toată lumea.

"Vrem să ne cumpărăm barcă şi să mergem pe mare la pescuit. În special în Europa, Ungaria, Croaţia", a afirmat Dan Puşcaş, unul dintre candidaţi.

"Având barcă, merg la pământ la ţară şi îmi duc tot felul de ustensile, e foarte necesară, pe Someş", a spus Adriana Farcaş, care îşi doreşte şi ea un permis de navigare.

Unul dintre cei mai entuziaşti navigatori ai Clujului este Florin Kozma. Spune însă că nu are nevoie de valurile mării. Se mulţumeşte cu lacul Tarniţa, la malul căruia s-a mutat în urmă cu 4 ani. În urmă cu 15 ani, şi-a construit singur barca pe care o conduce în fiecare zi.

"E o plăcere, pentru că, la viteză, te duci cu 100 de km pe lac, îţi dai seama că ai o satisfacţie. Datorită valurilor, ţi se pare că mergi mult mai tare", a afirmat acesta.

O ambarcaţiune cu motor costă cel puţin 1.000 de euro. Preţul poate ajunge la câteva zeci de mii de euro, în funcţie de capacitate, dotări şi accesorii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...