Emil Boc se apără. Fostul premier susţine că niciodată nu a condiţionat numirea cuiva într-o funcţie

Data publicării:
EMIL BOC

"Nu am nimic de ascuns. Niciodată nu am condiționat nici pentru mine, nici pentru partid menținerea într-o funcție sau punerea într-o funcție publică a cuiva, astfel încât afirmațiile acelea care au fost făcute, nu au din punctul meu de vedere acoperire i nu îmi dau seama de ce au fost făcute", a afirmat fostul premier.

Emil Boc, fost președinte al PDL, susține că nu a fost citat la DNA în legătură cu declarațiile fostului ministru. El spune că toate sumele pe care fostul ministru al Comunicaţiilor le-a dat pentru partid, pot fi verificate.

"Ce a dat, dacă a dat, este în scripturile oficiale ale partidului şi acelea trebuie consultate", a mai spus acesta.

Fostul ministru democrat-liberal al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, le-a spus procurorilor că a dat bani ca să îşi păstreze postul.

"Pe întreaga perioadă a mandatului meu de ministru, am finanţat PDL cu sume lunare însumând circa 300.000 de euro în total. Aceste sume le-am înmânat direct şefului meu, Emil Boc, primul ministru al României. Recunosc şi admit, de asemenea, că am acceptat să finanţez partidul şi acţiunile sale, pentru a-mi facilita sprijinul politic şi a-mi menţine funcţia de ministru dar şi poziţia în conducerea centrala PDL", a afirmat, săptămână trecută, Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor, conform Mediafax.

Gabriel Sandu susține că a investit cinci milioane de euro în Partidul Democrat Liberal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri