Sari la conținut

Fotbal. Antrenorul Vasile Miriuţă vorbeşte ungureşte

Fostul mijlocaş al celor de la Győr a participat la un seminar din cadrul Zilelor Culturale Maghiare, unde s-a întâlnit cu o parte din fanii feroviarilor.

"Cam greu, chiar o sa îmi cer scuze la început pentru că… vorbesc destul de bine ungureşte, dar am mai uitat, cât am fost plecat 10 ani în Germania, dar mă descurc, sper să nu fie o problemă", a spus tehnicianul din Gruia.

Vasile Miriuţă a bifat nouă apariţii în tricoul naţionalei Ungariei în perioada 2000-2003, iar în decembrie anul trecut i-a luat locul lui Petre Grigoraş pe banca tehnică a CFR-ului.

"Nu este uşor să lucrezi la CFR Cluj, asta ştie toată lumea. Sunt şi au fost antrenori care au plecat după 3-4 luni. Mă bucur că antrenez această echipă, sper să şi rămân aici. Mai am un an de zile contract cu CFR Cluj, valabil până în 30 iunie", a afirmat acesta.

CFR Cluj a efectuat cantonamentul din această vară lângă Budapesta, la baza de pregătire a naţionalei Ungariei.