Fotbal. Astra Giurgiu - Universitatea Cluj: 1-1

Data publicării:
U CJ ASTRA

Budescu a avut prima ocazie a întâlnirii. Şepcile roşii au răspuns prin Megolo, care a luat bara la ţintă.

În startul reprizei secunde, Astra a deschis scorul prin Bukari. Cristocea a scos un penalty, din care Lemnaru a restabilit egalitatea. "U" Cluj a primit încă o lovitură de la 11 metri, dar Muşat a tras în bară.

Astra a terminat meciul în nouă oameni, după ce De Amorim şi Florescu a fost eliminaţi. Chiar şi aşa echipa lui Oleg Protasov a fost aproape de victorie. Bukari şi Alibec şi-au trecut şi ei în cont câte o bară, iar partida s-a încheiat la egalitate, 1-1.

"Am vrut să câştigăm acest meci, cred că puteam să facem asta, dar a intervenit încă un factor: arbitrajul, care a stricat partida", a afirmat Oleg Protasov, antrenorul echipei Astra .

"Cred că puteam să câştigăm şi noi, dar şi ei. Noi am avut principala oportunitate, principala ocazie de a lua cele 3 puncte, pentru că am avut un penalty. Mă rog, aţi văzut cum s-a terminat, un penalty ratat", a spus George Ogăraru, antrenor grupării "U" Cluj.

Astra a rămas cu o singură victorie în ultimele zece etape şi poate pica pe locul 6 în clasament, dacă ASA Tîrgu Mureş va scoate cel puţin un punct pe terenul Petrolului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri