Sari la conținut

Fotbal. Chanturia o vrea pe CFR Cluj în Europa League

"Cred că este foarte important pentru mine că am marcat primul gol pentru CFR. Sunt foarte fericit, este o zi specială pentru mine astăzi, dar cred că mai important este că am cucerit 3 puncte şi continuăm să luptăm pentru Europa League", a spus atacantul.

Cu 6 etape înainte de finalul campionatului, feroviarii ocupă locul 7 în clasament, la 8 puncte distanţă de poziţia a patra, ultima care duce în Europa League.

"Din ultimele două meciuri, am obţinut 6 puncte. Echipa joacă mai bine, ne înţelegem mai bine în teren şi chiar cred că avem şanse să prindem un loc de Europa League şi vom lupta până în ultimul moment pentru asta", a mai spus Giorgi Chanturia.

Etapa viitoare, CFR Cluj întâlneşte în deplasare ocupanta locului secund, Astra Giurgiu.