Sari la conținut

Fotbal. "Feroviarii" ţintesc prima victorie în 2014

"Roş-albaştrii" vin în Gruia fără mijlocaşul Lucian Sânmărtean, care este suspendat, şi fără managerul Mihai Stoica, condamnat la închisoare cu executare în Dosarul Transferurilor.

"Asta e o veste foarte, foarte tristă. Chiar şi pentru noi. Pentru că Stoica şi ceilalţi au făcut treabă în fotbal aici în România, au câştigat şi au făcut transferuri interesante. Sânmărtean e un jucator bun. Dar și Steaua a făcut un tur foarte bun fără el. E un jucător pe care Steaua l-a preluat acum, nu joacă împotriva noastră, dar chiar dacă juca sau nu, ar fi greu, nu contează", spune portarul grupării feroviare, Mario Felgueiras.

Din 2011 în România, Mario Felgueiras nu a câştigat niciodată împotriva Stelei.

"Este mereu greu să jucăm împotriva lor. Nici eu nu am câştigat de când sunt în România, dar, cum am spus, sunt cu încredere mare că sâmbătă va fi prima victorie", mai spune Mario Felgueiras.

"Mi-e dor de o victorie, pentru că n-am câştigat anul acesta niciun meci oficial. O victorie în faţa Stelei cred că ne-ar aduce pe linia de plutire, vom prinde mai multă încredere, vom fi altă echipă", crede fundașul Vasile Maftei.

Înaintea acestui meci, CFR Cluj este la 19 puncte distanţă de liderul Steaua.