Fotbal. Situaţie tensionată la CFR Cluj

Data publicării:
fotbalisti

Toate acestea se întâmpplă în condiţiile în care feroviarii îşi joacă ultima carte pentru calificarea în play-off-ul Europa League joi, iar după trei zile primesc vizita campioanei Steaua. După meciul cu Pandurii Târgu Jiu, atmosfera din lot părea a fi bună.

"Avem meci cu Steaua şi trebuie să câştigăm. Vrem să câştigăm acasă. Suntem pe un drum bun, atât în campionat, cât şi în Cupa UEFA şi sperăm să ne calificam joi şi duminică să batem pe Steaua", a declarat Ionuţ Rada.

"Jucăm acasă, în faţa propriilor suporteri. Am mare încredere în băieţi, sunt sigur că vor da totul joi să ne calificăm. Îmi doresc şi eu acest lucru. Şi cred că ne vom califica. Ne trebuie şi noroc, depinde şi de zi…", a afirmat, la rândul său, antrenorul Vasile Miriuţă.

Nu ar fi pentru prima dată când jucătorii CFR-ului recurg la proteste pentru a-şi primi banii. Un episod similar s-a petrecut şi în returul campionatului trecut, înaintea meciului cu Concordia Chiajna.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...